Un actual şi un fost poliţist, o contabilă şi un avocat, reținuți de CNA pentru trafic de influență
Patru persoane au fost reţinute, zilele acestea, de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. Este vorba despre un actual şi un fost poliţist, o contabilă şi un avocat.
Cei patru ar fi încercat să organizeze muşamalizarea unui dosar în care era vizat un om de afaceri şi să-l scape de arest.
Potrivit materialelor cauzei, unul dintre figuranţi ar fi cerut de la omul de afaceri 20.000 de euro, susţinând că ar avea influenţă asupra unor judecători de la Curtea de Apel, dar şi asupra unor procurori, şi că îi poate determina să-l elibereze din arest şi chiar să înceteze urmărirea penală în privinţa sa.
Cazul a intrat în atenţia procurorilor şi CNA, care au dispus mai multe acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii. Astfel, sub controlul ofiţerilor au fost transmise 15 000 de euro, în diferite tranşe, bani care au fost împărţiţi între intermediari.
Cei patru au fost urmăriţi mai multe zile, în cele din urmă fiind dispusă reţinerea lor. Acum ei sunt cercetaţi penal pentru trafic de influenţă şi se deţin în izolatorul CNA.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 7 ani de închisoare sau o amendă de până la 300.000 de lei.
- Un avocat din Capitală, reţinut pentru trafic de influenţă
- REVOLTĂTOR! A fost amendat pentru că fredona un cântec în mașină. Ce au crezut polițiștii
- Cât costă un permis de conducere pentru categoria "B" şi "C"? Oferta a doi businessmeni din Edineţ a ajuns şi la CNA
- Un ofiţer din Florida, fura din casa unui om în timpul misiunii (Video)
- Meserie plină de riscuri şi program aglomerat. Cum e să fii poliţist în Batalionul de Reacţionare Operativă
- Doi șoferi din Cahul, reținuți pentru corupere. Bărbații au încercat să mituiască poliţiştii