Un adolescent de 16 ani a ajus la spital în comă alcoolică după ce a participat la ceremonia de absolvire a gimnaziului
Embed:
canal tv
Un adolescent de 16 ani a ajuns în comă alcoolică la spital. Incidentul a avut loc acum două zile în satul Ţânţăreni, raionul Anenii Noi. Potrivit primarului localităţii, Vadim Bulgaru, vineri, adolescentul a participat la ceremonia de absolvire a gimnaziului, care a avut loc în incinta instituţiei de învăţământ.
El ne-a precizat că tânărul a consumat alcool în afara şcolii. Oamenii legii au fost alertaţi de mama băiatului precum că acesta s-ar fi intoxicat cu băuturi spirtoase.
Minorul a fost preluat de medicii de pe ambulanţă şi transportat la Spitalul din Anenii Noi. Acesta a ajuns pe mâinile doctorilor în stare de inconştienţă.
Luni după-amiază, băiatul a fost externat. Potrivit medicilor, starea acestuia este satisfăcătoare. Poliţiştii au iniţiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanţele producerii incidentului.