Un adolescent din Marea Britanie susținător al Statului Islamic, găsit vinovat pentru planificarea unui atac la un concert al lui Bieber
Un adolescent britanic a fost găsit vinovat luni de a fi planificat să intre cu o mașină într-o mulțime în capitala Țării Galilor, Cardiff, în timp ce un concert al lui Justin Bieber și un centru comercial se aflau pe o listă de posibile ținte pentru atacurile sale inspirate de Statul Islamic (SI).
Adolescentul de 17 ani, care nu poate fi numit din motive legale, a scris o "scrisoare de martiriu" în care afirmă că este "un soldat al Statului Islamic".
Poliția a găsit scrisoarea într-un rucsac în dormitorul său, conținând de asemenea un cuțit mare și un ciocan.
Serviciul de Urmărire Penală al Coroanei (CPS) a declarat că el intenționa să comită un atac similar celui din apropierea parlamentului britanic în martie, când un bărbat a intrat cu camioneta în pietoni pe Podul Westminster din Londra înainte de a înjunghia un polițist.
"Comportamentul acestui adolescent de-a lungul mai multor luni nu lasă nicio îndoială că el intenționa să ucidă cât mai mulți oameni posibil într-un atac ce amintește de incidentul de pe Westminster Bridge", a declarat Sue Hemming, șefa serviciului CPS de contraterorism.
"El a postat de asemenea conținut extremist online ce ar putea să îi încurajeze pe alții să comită acte teroriste și să descarce instrucțiuni despre modul cum pot comite atacuri de tip 'lup singuratic'", a adăugat ea.
Atacul de pe Podul Westminster a fost unul dintre cele cinci atacuri majore în acest an pe care autoritățile britanice le tratează ca incidente teroriste. Cinci persoane, inclusiv polițistul și atacatorul, Khalid Masood, au murit în acest incident.
CPS a mai declarat că elevul galez a postat propagandă a SI pe contul său de Instagram și parola sa de Instagram era "Truck Attack" (Atac cu camionul). El a cercetat posibile obiective, inclusiv Castelul din Cardiff, un teatru, o bibliotecă și un centru comercial, precum și concertul Bieber, ce a avut loc în iunie.
Adolescentul a recunoscut că deținea cuțitul și ciocanul și că a scris scrisoarea, dar a negat că intenționa să facă rău cuiva.
El va fi condamnat în ianuarie.