Un agent economic a fost debranșat de la apă pentru consum fraudulos. Ce pedeapsă riscă acesta
Un agent economic care prestează servicii hoteliere a fost debranșat de la apă. Motivul ar fi conectarea arbitrară la rețeaua de apeduct municipal, efectuată până la contor. Deși deține un contract cu furnizorul de apă, consumatorul mai are o conectare arbitrară la rețeua centralizată. Iar acest fapt îi permite să consume apă, fară ca aceasta să fie facturată, informează S.A. ,,Apă-Canal Chişinău”.
Specialiştii ACC au aflat despre această neregulă ca urmare a unei scrisori expediată pe adresa instituției. În rezultatul cercetarii, a fost depistată conectarea neautorizată la sistemul public de alimentare cu apă.
Prin urmare, echipa Sectorului reţele de apă Centru a efectuat debranșarea locului de consum menţionat de la reţeaua publică de alimentare cu apă, prin demontarea ţevii, montarea si sigilarea dopului D-32 mm în cămin la conectare. Totodata, a fost deconectat locul de consum de la reteaua publică de canalizare prin doparea racordului D-160 mm.
De asemenea, conform actului de depistare a consumului fraudulos, Comisia de profil a întreprinderii, va stabili calculul respectiv al volumului de apă, care va fi înaintat spre plată agentului economic.
Furtul de apă prezintă pericol pentru întreg procesul de alimentare cu apă a consumatorilor. Prin urmare, consumatorul noncasnic va fi obligat să achite pentru consum fraudulos de apă, dar şi o amendă.