Un alt misionar catolic infectat cu Ebola a fost repatriat şi spitalizat în stare gravă la Madrid
Un misionar catolic infectat cu virusul Ebola în Sierra Leone, al doilea cetăţean spaniol contaminat, a fost repatriat în noaptea de duminică spre luni la Madrid, unde este spitalizat "în stare gravă", au anunţat luni serviciile medicale, notează mediafax.ro.
Manuel Garcia Viejo, în vârstă de 69 de ani, a fost transportat cu ambulanţa la spitalul Carlos al III-lea din Madrid, după sosirea sa în ţară, la bordul unui avion al Forţelor aeriene spaniole dotat cu aparatură medicală.
Bolnavul se află "pentru moment în stare gravă", a declarat doctorul Francisco Arnalich, şeful serviciului de medicină internă de la spitalul La Paz, în subordinea căruia se află spitalul Carlos al III-lea. El suferă de o "importantă deshidratare", iar ficatul şi rinichii săi sunt de asemenea afectaţi, a precizat acesta.
Pacientul nu va putea fi tratat cu serul ZMapp, care nu a făcut obiectul testelor clinice, dar a fost administrat mai multor persoane infectate cu virusul Ebola, deoarece stocurile sunt "epuizate în toată lumea", a amintit el.
Director de 12 ani al unui spital din oraşul Lunsar (Sierra Leone), fratele Manuel Garcia Viejo a cerut să fie transferat în Spania după ce a contractat virusul Ebola. Medic specializat în boli tropicale, acesta lucra de 30 de ani în Africa.
În august, un preot spaniol de 75 de ani, Miguel Pajares, a fost primul european infectat cu Ebola care a fost repatriat în Europa, apoi primul european care a murit din cauza acestui virus.