Un altfel de Paşte. Vadim Raţă petrece sfintele sărbători doar cu soţia sa
Obişnuit să petreacă Paştele alături de rude, prieteni şi colegi, în acest an fotbalistul moldovean Vadim Raţă a sărbătorit doar alături de soţia sa Oxana. În această perioadă petrecerile sunt interzise din cauza pandemiei de coronavirus.
"Cu soţia am gătit câteva bucate: salată, piept de pui. Am stat acasă în doi, am băut un pahar de vin. Ne-am trezit dimineaţa, am ciocnit ouăle, ne-am zis "Hristos a înviat" unui altuia şi am aşteptat iarăşi să treacă ziua", a povestit mijlocaşul Chindia Târgovişte, Vadim Raţă.
Autorul golului naţionalei noastre în meciul de la Paris cu reprezentativa Franţei afirmă că nu a simţit spiritul sărbătorii, deoarece aceste zile nu se deosebesc de altele.
"Plecam în ospeţie la părinţi, rude până în noaptea târziu. De această dată, am mâncat acasă şi am rămas tot acasă, din păcate... Fără nicio emoţie pozitivă. A trecut această frumoasă sărbătoare pe lângă noi", a spus mijlocaşul Chindia Târgovişte, Vadim Raţă.
Mijlocaşul clubului Chindia Târgovişte se află izolat la domiciliu de mai bine de 5 săptămâni şi abia aşteaptă momentul, când va reveni pe gazon.
"Mă strădui cât mai rar să ies la magazin, mai fac o plimbare prin împrejurul casei cu câinele, mai fac exerciţii acasă. Cu zi ce trece mi se face tot mai tare dor de fotbal. Pentru mine e foarte complicat. Nu cred că mai rezist mult", a menționat mijlocaşul Chindia Târgovişte, Vadim Raţă.
La momentul suspendării meciurilor din Campionatul României, Chindia împărţea cu FC Voluntari ultimele două locuri în clasament, fiecare echipă având câte 14 puncte.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat săptămâna trecută că Liga 1 ar trebui să se reia pe pe 6 iunie și să se încheie pe 26 iulie.
"Eram în plin campionat. Am jucat câteva meciuri, am prins o formă, eram pregătiţi bine. Acum trebuie să luăm tot de la zero. Cred că pentru un fotbalist cea mai grea este perioada de cantonament, când trebuie să depui efortul cel mai mare", a afirmat mijlocaşul Chindia Târgovişte, Vadim Raţă.
În actualul sezon Vadim Raţă a jucat 22 partide şi a marcat două goluri pentru gruparea din Târgoviște.