Un angajat al Aeroportului din Chișinău fura din bagajele pasagerilor. Individul a fost reţinut de poliţia de frontieră
Un hoţ de bagaje de pe aeroportul Chişinău a fost reţinut de poliţia de frontieră, după ce a fost urmărit timp de două săptămâni.
Individul este un angajat al companiei care se ocupă de transportarea bagajelor către aeronave sau de la acestea spre banda rulantă unde pasagerii îşi ridică bunurile.
Poliţia de frontieră informează că pe lângă hoţul cu pricina a fost reţinut şi complicele lui, care se ocupa de comercializarea bunurilor furate.
Hoţul fura din bagajele pasagerilor de pe cursa Chişinău-Istanbul şi căuta, în special, telefoane mobile, gadgeturi sau ceasuri.
Procurorii au identificat deja câteva persoane care au cumpărat lucruri furate de suspecţi şi încearcă să identifice toţi păgubaşii.
Bărbatul bănuit de furt şi complicele lui riscă o amendă de până la 67 de mii de lei sau chiar patru ani de puşcărie.