Un angajat al Inspectoratului de Poliție Bălți, reținut în flagrant pentru luare de MITĂ
Embed:
Reţinut în flagrant chiar în timp ce lua mită. Este vorba de un angajat al Secției supravegherea transportului și securitatea rutieră a Inspectoratului de Poliție Bălți.
Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Ministerului de Interne, inculpatul a cerut de la un cetăţean 2.000 de lei, iar în schim i-a promis acestuia că nu îi va perfecta un proces verbal.
În urma unui flagrant organizat de Centrul Național Anticorupție şi Inspectoratul de Poliție Bălți, bărbatul a fost arestat pentru 72 de ore.
De asemenea, în acest caz mai este cercetat, în stare de libertate, un alt angajat al aceleiași secții, care este bănuit de corupere pasivă. În cadrul cauzei penale deschise, este verificată complicitatea acestuia la caz.