Un angajat al Institutului Național de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizică, mina criptomonede la seviciu. Ce pagubă a făcut lunar acesta
Un angajat al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară a găsit o "soluție" ieftină pentru a mina criptomoneda Monero, o alternativă la Bitcoin.
Bărbatul și-a adus de acasă un computer, pe care l-a conectat la rețeaua electrică a institutului. Cazul a fost semnalat de Ștefan Tănase, security researcher la compania de software Ixia.
Deocamdată, nu este clar de cât timp mina angajatul moneda virtuală, dar se estimează că acesta ar fi consumat energie electrică în valoare de 1.000 de euro pe lună. Cum deținea aparatura, dar acasă ar fi plătit sume astronomice pentru curentul consumat, angajatul s-a folosit de un IP de la serviciu pentru a se conecta și a mina criptomoneda.
Monero, criptomoneda care are deja patru ani de când se află pe piaţă, a înregistrat o creştere considerabilă, aceasta fiind din ce în ce mai preferată de cei care doresc să-şi protejeze şi mai mult activitatea ilegală în mediul virtual, arată Bloomberg, citat de Agerpres.
Monero face astfel concurenţă serioasă Bitcoin, cea mai populară criptomonedă din lume, pentru că le permite de asemenea utilizatorilor să-şi transfere fondurile în mod discret. Totuşi, spre deosebire de Bitcoin, al cărei sistem e din ce în ce mai ameninţat de intervenţia autorităţilor şi de investigatorii particulari care urmăresc tranzacţiile în reţea şi dau de urma conturilor bancare folosite pentru a converti bunurile digitale în şi din valute tradiţionale precum dolarul şi euro, Monero implementează un sistem ce presupune o combinaţie de tranzacţii multiple pentru a îngreuna urmărirea originii fondurilor.
De asemenea, acest sistem de monedă virtuală adoptă adresele tip "procedeu secret cu două chei", ce face mai dificilă sarcina unor terţi de a descoperi la cine ajung banii.
Monero a fost lăudat, printre alţii, de investitorul Roger Ver, cunoscut drept "Bitcoin Jesus".
Acesta a declarat că investiţia sa în Monero este "substanţială" şi că este cea mai mare dintre toate cele făcute în monede virtuale de la apariţia Bitcoin.
"Monero, la nivel de protocol, este foarte, foarte privat şi are acest mare avantaj faţă de Bitcoin", a spus Ver într-un interviu telefonic acordat Bloomberg. "Trebuie să fii foarte, foarte atent cum foloseşti Bitcoin pentru a o face în mod privat", a mai spus acesta.
- Moldoveanul împușcat în România, a fost externat. Tânărul vrea să se întoarcă în Moldova
- ALARMANT! Gripă pe timp de vară. Un tânăr de 25 de ani a murit în România
- Cum a fost surprins Președintele României în centrul Bucureștiului. S-a dus cu bicicleta la muncă (FOTO)
- Criză GRAVĂ de forţă de muncă pe litoralurile din România. Mohammad Murad: Este nevoie de cel puțin 8.000 – 10.000 de persoane