Un angajat al MAI a murit răpus de COVID-19
Ion Budan, formator în cadrul Departamentului instruire auto și legislație rutieră din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, locotenent-colonel în rezervă, s-a stins din viață din cauza noului coronavirus.
Acesta a activat timp de 15 ani în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI.
"Un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei, luminos, mereu cu zâmbetul pe buze și de o rară cumsecădenie. Luptând două săptămâni pentru viață, cu speranța de a învinge virusul, fiind un om energic, optimist, cu spirit de luptător, în această noapte organismul său a cedat. Acum ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în inimile şi sufletele noastre un gol imens, sentimente de tristeţe şi regrete eterne. Întreaga comunitate academică transmite sincere condoleanțe și compasiune familiei îndurerate în aceste momente triste", se arată în comunicatul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI.