Un angajat al MAI, reţinut de ofiţerii CNA. De ce este bănuit şi câţi ani de puşcărie riscă
Un angajat al MAI a fost reţinut de CNA şi Procuratura Anticorupție. Acesta este bănuit de abuz de serviciu şi determinarea la prezentarea de declaraţii mincinoase.
În fapt, bărbatul, avînd statut de inculpat în cadrul unei cauze penale aflate pe rol în instanţa de judecată, ar fi transmis părţii vătămate o remunerare financiară ilicită de 5.000 de dolari şi l-ar fi constrîns prin ameninţări să facă declaraţii false care l-ar favoriza.
În rezultatul măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală întreprinse, omul legii a fost reţinut în sala de judecată unde era examinată cauza în fond, mai exact Judecătoria sectorului Rîşcani al municipiului Chişinău.
Bănuitul a fost reţinut pentru 72 de ore şi se află în Izolatorul de urmărire penală al CNA. În privința acestuia urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.
Oamenii legii au iniţiat o cauză penală.
Dacă va fi găsit vinovat, omul legii riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 6 ani sau amendă în mărime de pînă la 2000 unităţi convenţionale - echivalentul a 40.000 de lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 10 ani.
Exercitarea urmăririi penale este efectuată de către Procuratura Anticorupție.
Actualmente se stabilesc toate circumstanțele cazului, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor care se fac vinovate.