Un Apple Watch a fost recuperat de pe fundul oceanului după şase luni. INCREDIBIL, acesta încă funcţiona
Produsele Apple nu sunt tocmai recunoscute pentru rezistenţa lor, telefoanele recente fiind realizate aproape integral din sticlă, iar primele modele cu carcasă din aluminiu s-au dovedit a fi prea subţiri şi uşor de îndoit. Apple are probleme şi cu tastaturile recente de pe laptop-uri şi chiar şi anumite modele Apple Watch au avut probleme cu bateriile care se umflau. Totuşi, un utilizator de Apple Watch a fost foarte bucuros după ce şi-a recuperat ceasul pierdut în ocean după şase luni, iar acesta încă funcţiona.
Robert Bainter, rezident al oraşujlui Huntington Beach din statul California, obişnuieşte să facă surf în ocean, iar Apple Watch-ul de la mâna sa era folosit pentru monitorizarea activităţilor sportive de acest gen. La un moment dat, în urmă cu şase luni, un val foarte puternic i-a desfăcut ceasul de la mână, iar acesta a renunţat să îl mai caute după o oră. Crezând că nu îl va mai găsi, acesta şi-a cumpărat alt ceas, însă a pus ceasul vechi în "mod pierdut" folosind aplicaţia Find my iPhone de pe telefon.
În urmă cu câteva zile, acesta a primit un apel de la un număr necunoscut. Cel care l-a sunat a întrebat dacă a pierdut un Apple Watch de curând şi dacă poate să îl descrie i-l va returna. Se pare că cel care l-a găsit, care a dorit să rămână anonim, căuta scoici în ocean la vreo 5 kilometri distanţă de locul în care ceasul a fost pierdut. Acesta l-a găsit, l-a pus la încărcat şi a sesizat că este încă în stare de funcţionare.
Întrucât ceasul era pus în mod pierdut, acesta a afişat un mesaj cu numărul de telefon al lui Bainter imediat ce s-a conectat la internet. Având în vedere însă că ceasul este realizat pentru rezistenţă la apă doar pe perioade scurte şi la adâncimi nu foarte mari (50 metri), este impresionant faptul că acesta a rezistat în apă sărată timp de 6 luni şi să continue să funcţioneze. Se pare că în afară de faptul că ecranul este puţin neclar din cauza contactului cu nisipul şi apa sărată pentru atât de mult timp, totul este în stare completă de funcţionare.