Un asistent medical robot ajută medicii dintr-un spital italian să trateze bolnavii de COVID-19
Un asistent medical robot pe nume Tommy ajută medicii de la un spital din oraşul italian Varese să trateze bolnavii de COVID-19, relatează Reuters, citat de a1.ro.
Tommy este unul dintre cei şase roboţi noi care ajută medicii şi asistentele să îngrijească pacienţii cu coronavirus internaţi în spitalul Circolo din Varese, un oraş din nordul Lombardiei, care este epicentrul epidemiei din Italia.
”Este ca şi cum ai avea încă o asistentă, dar fără să existe riscul de infecţie”, a spus medicul Francesco Dentali, director pentru terapie intensivă al spitalului.
Roboţii de dimensiunea unui copil, cu ochi mari care clipesc, circulă prin camere şi lăsaţi lângă patul unui pacient unui pacient, astfel încât medicii să poată avea grijă de alţi bolnavi în stare mai gravă.
Aceştia monitorizează parametrii de la echipamentele medicale din cameră, transmitându-i personalului spitalului. Roboţii au feţe cu ecran tactil, care permit pacienţilor să înregistreze mesaje şi să le trimită medicilor.
Cel mai important, Tommy şi colegii săi din echipa de înaltă tehnologie permit spitalului să limiteze numărul medicilor şi asistenţilor care intră în contact direct cu pacienţii, reducând astfel riscul de infecţie.
Peste 4.000 de lucrători din domeniul sănătăţii din Italia au contractat virusul şi 66 de medici au murit.
Numărul morţilor din Italia, ţara cu cel mai mare număr de decese provocate de coronavirus din lume, a ajuns miercuri la 13.000, reprezentând mai mult decât o treime din toate decesele la nivel mondial.
„Folosind abilităţile mele, personalul medical poate lua legătura cu pacienţii fără să intre în contact direct cu aceştia”, a explicat miercuri robotul Tommy, care a fost numit după un fiu al unuia dintre medici.
A fost nevoie de timp pentru ca pacienţii să realizeze că, având în vedere sarcina uriaşă de a combate coronavirusul şi impactul avut de epidemie asupra personalului medical suprasplicitat, roboţii ar putea fi exact ceea ce este nevoie.
„Trebuie să explici pacientului scopul şi funcţia robotului”, a spus Dentali.
„Prima reacţie nu este pozitivă, mai ales la pacienţii vârstnici. Dar dacă explici rolul lor, pacientul este fericit pentru că poate vorbi cu medicul ”, a spus el.
De asemenea, roboţii ajută spitalul să limiteze numărul de măşti şi rochii de protecţie pe care trebuie să le folosească personalul.
„În aceste zile, sunt o resursă rară”, a spus medicul Gianni Bonelli, directorul spitalului.
Lipsa de măşti este una dintre cele mai mari probleme care afectează sistemul naţional de sănătate, de la declanşarea epidemiei din Italia, la sfârşitul lunii februarie.
Comisarul naţional pentru situaţii de urgenţă a declarat că va mai dura cel puţin două luni pentru ca Italia să îşi poată asigura singură necesarul de măşti de protecţie.
Tommy şi colegii săi roboţi au încă un avantaj - nu devin epuizaţi. Este suficientă o încărcare rapidă a bateriilor, pentru a lucra din nou în saloane.