Un asteroid trece astăzi pe lângă pământ
Embed:
Un asteroid cu diametrul de 10 metri trece astăzi pe lângă Pământ, la o distanţă de doar 12.000 de kilometri, adică de 23 de ori mai aproape decât Luna.
Specialiştii din New Mexico, cei care au descoperit corpul ceresc, botezat MD-2011, spun că acesta nu prezintă niciun pericol pentru planeta noastră.
Totuşi, experţii NASA avertizează că asteroidul se apropie foarte mult de câmpul gravitaţional al Pâmântului, iar din această cauză şi-ar putea schimba brusc traiectoria. MD-2011 va trece în plină zi peste Oceanul Atlantic, în apropiere de coasta Antarcticii.