Un atentat împotriva unei baze militare soldat cu doi morţi în Columbia
Două persoane - un soldat şi un civil - au fost ucise miercuri într-un atac cu exploziv la intrarea într-o cazarmă militară din Columbia, au indicat autorităţile, notează AFP.
Explozia s-a produs la Granada, un oraş din departamentul Meta (sudul Columbiei). "A avut loc un atac împotriva instalaţiilor militare ale Batalionului 21", a declarat presei Hernan Gomez, membru al guvernului regiunii Meta, scrie agerpres.ro.
"Din păcate, un soldat şi un civil şi-au pierdut viaţa", a precizat el.
Şi cinci soldaţi au fost răniţi de schije. Nimeni, însă, nu a precizat dacă autorul a murit în atac.
Potrivit comandantului armatei a IV-a, general-maior Antonio Beltran, un triciclu - asemănător unui tuk-tuk -- a încercat să intre în baza militară înainte de a exploda.
Şoferul era membru al unei entităţi disidente a Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) care nu a semnat acordul de pace din 2016, potrivit generalului.
Acţiunea soldatului decedat de a împiedica înaintarea vehiculului a evitat ca explozia să aibă loc în incinta bazei, a adăugat generalul, care a condamnat acest "act terorist".
"Vom reacţiona cu fermitate şi îi vom prinde pe cei responsabili. Moartea unui soldat ne face să suferim", a scris pe Twitter ministrul apărării, Diego Molano.
Columbia se confruntă cu un nou val de violenţe la cinci ani de la semnarea istorică a pactului cu gherila FARC.
Autorităţile din Granada au decretat interdicţia circulaţiei până joi dimineaţă. "Nu vom permite ca Meta să fie din nou un câmp de luptă", a spus Hernan Gomez.
Aproximativ 2.500 de luptători, fără comandă unificată, au respins acordul de pace semnat în noiembrie 2016 între FARC şi guvern care a dus la dezarmarea a circa 7.000 de rebeli, scrie AFP.