Un autocar cu fani ai Oţelului Galaţi A ARS aproape în întregime
Un autocar plin cu suporteri ai echipei Oţelul Galaţi a luat foc în drum spre Piatra Neamţ, unde este programat meciul pentru Supercupa României-2011. Nici în staful tehnic al gălăţenilor nu e linişte. Dorinel Munteanu crede că Steaua va fi avantajată în acest meci. De partea cealaltă, Ronny Levy are de gând să înceapă acest sezon cu dreptul, iar conducătorii Stelei sunt foarte siguri pe echipa lor.
Un autocar supraîncărcat cu suporteri ai Oţelului Galaţi a luat foc în această după amiază, în apropierea oraşului Adjud, în timp ce se deplasa spre Piatra Neamţ, unde campioana României o va întâlni, peste aproximativ o oră, pe Steaua, deţinătoarea Cupei. Incendiul a izbucnit din cauza suprasolicitării motorului, vehiculul fiind unul uzat.
În autocarul care făcea parte dintr-un coloană de 15 vehicule cu suporteri se aflau aproximativ 50 de fani ai noii campioane a României. În urma incendiului, acesta a ars aproape complet, însă nici o persoană nu a avut de suferit, pasagerii reuşind să iasă la timp pe uşă afară.
Spiritele sunt la fel de incinse şi în staful tehnic al gălăţenilor. Dorinel Munteanu este de părere că Steaua va fi avantajată de mai mulţi factori. "Rugăm să fim trataţi la fel precum îi trataţi şi pe adversarii noştri", a declarat antrenorul campioanei, făcând aluzie la faptul că steliştii beneficiază de condiţii preferenţiale.
De partea cealaltă, antrenorul Stelei, Ronny Levy, este sigur de succesul echipei sale, susţinând că se bazează be un lot bun şi pe o pregătire pe măsură.
Supercupa României a ajuns în acest an la cea de-a 13-a ediţie, Oţelul Galaţi fiind prezentă în premieră într-un asemenea meci. De partea cealaltă, Steaua a câştigat trofeul de 5 ori, fiind urmată îndeaproape de Rapid, cu 4 Supercupe.
Sport