Un autocar de rută, REŢINUT în punctul de trecere Tudora. Unde şi-au ticsit şoferii marfa de contrabandă
Peste 450 de mărfuri de larg consum au fost depistate de vameşi şi poliţiştii de frontieră în punctul de terecere Tudora.
Contrabanda a fost descoperită în urma verificărilor unui autocar de rută, care efectua curse regulate Chișinău - Rostov-pe-Don.
La bordul vechiculului, înmatriculat în Republica Moldova, se aflau doi bărbaţi, de 31 şi 34 de ani, domiciliaţi în Chişinău. Aceştia erau suspectaţi de contrabandă.
În urma verificărilor, echipa mixtă de control, a depistat în locuri special amenajate, bunuri fără acte de provenienţă. Au fost găsite 16 seturi de inhalatoare, 20 kilograme de vopsea decorativă, 4 recipiente a câte 20 litri de motorină. De asemenea, au fost indentificate 424 articole de piese de schimb pentru tractoare.
Marfa a fost confiscată. Cazul este cercetat în continuare de Serviciul Vamal.