Un automobil al întreprinderii Moldovagaz a fost mistuit de flăcări
Embed:
Un automobil al serviciului 04 al Moldovagaz a ars, azi dimineaţă. Potrivit reprezentanţilor serviciilor excepţionale, în urma incendiului a fost deteriorat parţial salonul mijlocului de transport. Pentru stingerea incendiului a fost mobilizată o autospecială de pompieri. Nimeni nu a avut de suferit.
Incidentul s-a produs în curtea unei case de pe bulevardul Mircea cel Bătrân 32. Potrivit martorilor, focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit şi a fost lichidat în aproximativ 30 de minute.
În apropierea automobilului de model UAZ, care a luat foc, erau parcate mai multe maşini. Inspectorii supravegherii de stat urmează să stabilească circumstanţele izbucnirii focului.