Un avion a aterizat din greșeală în altă ţară. REACŢIA pasagerilor
Un zbor al companiei British Airways care a decolat pe de aeroportul London City cu destinația Dusseldorf, Germania, a aterizat din greșeală în Edinburgh, după ce documentele de zbor au fost trimise greșit.
Pasagerii și-au dat seama doar la aterizare că în loc să ajungă în Germania, erau de fapt în Scoția, scrie BBC News, citează Libertatea. Ulterior, avionul a zburat spre Dusseldorf.
"Ne-am cerut scuze clienților pentru aceasta întrerupere a călătoriei lor și îi vom contacta pe fiecare, individual", a transmis BA.
Pilotul nu s-a pierdut în niciun moment, dar documentele de zbor pe care le-a primit spuneau că trebuie să zboare la Edinburgh, iar turnul de control i-a dat permisiunea de zbor pe acel traseu.
Unul dintre pasageri, Sophie Cooke, spune că zboară în fiecare săptămână la Dusseldorf în interes de serviciu. Ea a povestit că atunci când pilotul a anunțat că avionul se pregătește să aterizeze în Edinburgh toată lumea a presupus că este o glumă.
Ulterior, pilotul a rugat pasagerii să ridice mâna dacă voiau de fapt să ajungă în Dusseldorf și toată lumea a ridicat-o.
După două ore de stat pe aeroportul din Edinburgh, avionul a decolat din nou și de această dată a ajuns la Dusseldorf.
British Airways a transmis că deocamdată nu știe cum a fost posibil ca documentele de zbor să fie schimbate.