Un avion Blue Air a aterizat de urgență la Palermo. Care este motivul
FOTO: worldairlinenews.files.wordpress.com
Momente de panică la bordul unul avion al companiei Blue Air care a pierdut brusc atitudine deasupra Mării Ionice şi a ajuns la 100 de metri de apă, spun pasagerii. Aeronava plecase în această dimineaţă din Bacău cu destinaţia Catania, şi a aterizat de urgenţă la Palermo, scrie digi24.ro.
Problemele avionului ar fi fost provocate de furtună.
Avionul a decolat la ora 8.50 și trebuia să aterizeze la 10.15 în Catania. Pasagerii spun că avionul a pierdut brusc altitudine deasupra mării și a reușit să aterizeze pe o pistă din Palermo.
Bagajele s-au răsturnat peste pasageri, mai spun oamenii.
După aterizarea de urgență, pasagerii nu au fost lăsați să coboare până la sosirea echipajelor de intervenție.
Nimeni nu a fost rănit.