Un avion capabil să ajungă oriunde pe Terra în patru ore, dar şi să zboare în spaţiu
Oamenii de ştiinţă britanici au testat cu succes un nou tip de motor, ce va fi amplasat pe un model revoluţionar de avion, denumit Skylon, care este capabil să ajungă în orice punct de pe Terra în cel mult patru ore, dar şi să zboare în spaţiu, informează Antena 3.ro.
Avionul Skylon va putea să decoleze şi să aterizeze de pe orice pistă convenţională şi să zboare la o altitudine de 29.000 de metri, ieşind din atmosfera terestră, cu o viteză care o depăşeşte de cinci ori pe cea a sunetului.
Noul tip de avion este produs de compania britanică Reaction Engines Limited (REL), ce îşi are sediul în oraşul Culham din comitatul Oxfordshire şi va fi echipat cu un motor Sabre - un hibrid care are posibilitatea de a funcţiona atât ca un motor de avion cu propulsie, cât şi ca un motor de rachetă, care să ducă vehiculul pe orbită. Producătorii britanici efectuează, în această perioadă, o serie de teste cruciale şi doresc să prezinte proiectul noului tip de avion la ediţia din acest an a Târgului Internaţional Aeronautic Farnborough, ce va avea loc în luna iulie.
Reprezentanţii companiei Reaction Engines Limited, specializată în conceperea şi fabricarea de motoare revoluţionare, speră să obţină rezultate încurajatoare la testele următoare, pentru a putea să se adreseze apoi unor investitori, cu scopul de a strânge suma de 250 de milioane de lire sterline. De aceşti bani este nevoie pentru ca noul avion să intre în faza finală de producţie.
Noul avion Skylon va folosi propulsia pentru a ajunge la limita superioară a atmosferei terestre, iar apoi, pentru a ajunge în spaţiu, motorul său va funcţiona precum cel al unei rachete lansatoare.
Află mai multe detalii pe Antena 3.ro.