Un avion cu 28 de oameni la bord s-a prăbușit în largul Peninsulei Kamceatka, în timp ce se pregătea să aterizeze
Embed:
Un avion cu 28 de oameni la bord s-a prăbușit în largul Peninsulei Kamceatka din estul Rusiei.
Echipele de căutare au găsit bucăți din epava avionului într-o zonă de coastă, în largul Peninsulei Kamceatka. Aparatul se pregătea de aterizare când a dispărut de pe radare.
Surse citate de agenția Interfax spun că avionul s-ar fi lovit de o stâncă în timp ce încerca să aterizeze, în condiții de vizibilitate redusă.
Autoritățile spun că cel mai probabil, toți oamenii de la bord au murit.
Printre pasageri se afla și Olga Mokhireva, primarul orașului Palana, spre care se îndrepta avionul, potrivit agenției Tass, citată de Digi24.
Avionul AN-26, cu 22 de pasageri și 6 membri ai echipalului la bord, care zbura din orașul Petropavlovsk-Kamchatski spre localitatea Palana, nu a făcut o comunicare programată. Potrivit ministerului local al transporturilor, aparatul a dispărut și de pe radare, relatează Bloomberg.