Un avion de luptă F-16 s-a împuşcat cu propriul tun. Pilotul, nevoit să efectueze o aterizare de urgență (FOTO)
O anchetă a fost demarată în Olanda, după ce un avion de luptă s-a împuşcat singur cu propriul tun, forţând pilotul să efectueze o aterizare de urgenţă, potrivit The Independent, citează adevarul.ro.
Avionul F-16 din Forţele Aeriene Regale ale Olandei a suferit daune considerabile, după accidentul care a avut loc în timpul unor exerciţii de antrenament deasupra insulei Vlieland, în ianuarie, potrivit postului naţional NOS.
Cel puţin un foc a cauzat daune exterioare aeronavei, după ce pilotul a încercat să nimerească o ţintă de antrenament de la baza aeriană Leeuwarden şi a intrat în propriul proiectil. O parte din muniţie a fost găsită, de asemenea, în motor.
NOS a transmis că nimeni nu a fost rănit şi pilotul a reuşit să efectueze o aterizare de urgenţă. Inspecţia pentru siguranţă din domeniul Apărării anchetează cum a fost posibil ca avionul să se împuşte singur sau dacă personalul din aer sau de la sol a fost pus în pericol în timpul incidentului.
"Acesta este un incident grav. Aşadar dorim să investigăm în amănunt ce s-a întâmplat şi cum am putea să evităm acest lucru în viitor", a declarat Wim Bagerbos, inspector general la Departamentul Apărării.