Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Ecuador sub privirile terifiante ale unor tineri care au reuşit să filmeze scena de groază. Toţi cei şase oameni aflaţi la bord au murit în urma accidentului. Victimele sunt doi piloţi şi patru pasageri.
Din imaginile surprinse de martori se vede cum aparatul de zbor devine de necontrolat şi se prăbuşeşte pe un câmp. Imediat după producerea tragediei, la faţa locului au intervenit numeroase echipaje de salvatori, pompieri şi medici.
Cauzele accidentului aviatic nu au fost stabilite, deocamdată.