Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă în New York. Două anvelope, distruse în momentul decolării
foto: mediafax.ro
Un avion de pasageri de dimensiuni medii a reuşit să efectueze o aterizare de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Stewart din Statele Unite, după ce două anvelope au fost distruse în momentul decolării, informează ABC News, citat de mediafax.ro
Avionul a aterizat cu succes pe aeroportul din comitatul Orange, statul New York, după ce două anvelope ale acestuia au explodat în timpul decolării de pe aeroportul Teterboro din New Jersey.
„Aeronava Gulfstream Aerospace G-IV a aterizat în siguranţă pe Aeroportul Internaţional Stewart din oraşul New Windsor, statul New York, la ora locală 15.50. Autorităţile investighează incidentul”, au transmis reprezentanţii Administraţiei aeronautice federale din SUA.
La bordul aeronavei, care ar fi trebuit să ajungă la Londra, se aflau 16 pasageri şi membri ai echipajului.+