Un avion de vânătoare rusesc s-a prăbuşit în Sevastopol. Pilotul a murit
Un avion de tip Suhoi-25 de atac la sol s-a prăbuşit luni seara într-o zonă nelocuită, în regiunea Sevastopol, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia Tass. Nicio victimă şi nici pagube nu au fost provocate la sol, scrie agerpress.ro.
Aeronava nu avea muniţie la bord, potrivit ministerului.
Avioanele de tip Su-25 sunt unele dintre aeronavele mobilizate în Siria, pentru susţinerea armatei regimului lui Bashar al-Assad.
Avioane de război ruse au efectuat mii de misiuni, după lansarea campaniei aeriene în Siria, în urmă cu cinci luni.
Până în prezent, Rusia a pierdut un avion - un Su-24, doborât de forţele aeriene turce în noiembrie, la frontiera cu Siria.
Cauzele accidentului de luni sunt cercetate în cadrul unei anchete, au anunţat autorităţile militare.