Un avion MILITAR S-A PRĂBUŞIT în Spania. Cel puţin trei oameni au decedat
Embed:
Cel puțin trei oameni au murit, iar doi sunt grav răniți după ce un avion militar s-a prăbușit în apropierea orașului Sevilla din Spania.
Publicația El Pais, care-l citează pe premierul de la Madrid, Mariano Rajoy, scrie că la bordul aparatului de zbor s-ar fi aflat între opt și zece oameni.
Potrivit martorilor, avionul militar a căzut foarte aproape de aeroport, peste o fabrică a unei cunoscute companii de băuturi carbogazoase.
Prim-ministrul Mariano Rajoy a declarat că oamenii care şi-au pierdut viaţa în accident ar fi fost angajaţi ai companiei Airbus și sunt de origine spaniolă.
Cauzele exacte ale prăbușirii aparatului de zbor urmează să fie stabilite.