Un avion s-a prăbușit în România: Una dintre victimele accidentului a decedat
(UPDATE 18:22) Pilotul rănit grav în urma accidentului de avion produs sâmbătă dimineață, în apropiere de localitatea brăileană Stăncuța, a decedat la 20 de minute după ce a făcut stop cardiac, înainte de a fi urcat în elicopterul SMURD pentru a fi adus la București, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.
(09:56) Un avion utilitar s-a prăbuşit, sâmbătă dimineaţă, într-o orezărie din judeţul Brăila, România, în apropierea localităţii Stăncuţa, două persoane fiind rănite şi transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean din Brăila, anunță Mediafax.
Colonelul Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, a declarat că, în jurul orei 07:40, o persoană a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat prăbuşirea unui avion utilitar într-o orezărie din comuna Stăncuţa, menţionând că două persoane au coborât din aparatul de zbor, iar una ar avea răni mai grave.
El a spus că acele două persoane au fost preluate cu ambulanţe şi duse la Spitalul Judeţean Brăila.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, avionul aparţine unei societăţi din Galaţi şi a fost închiriat de o firmă din Brăila pentru a împrăştia îngrăşământ.
În urma verificărilor făcute la faţa locului, s-a constatat că substanţa respectivă nu a fost împrăştiată pe câmp, ci a rămas în buncărul avionului.
Stoian a precizat că la locul accidentului sunt echipaje de la ISU, poliţişti, reprezentanţi ai Primăriei Stăncuţa şi un reprezentant al societăţii care a închiriat avionul.