Un avocat din Chişinău a căzut în păcat. Riscă să şi-l ispăşească la puşcărie
Foto: publika.md
Un avocat din Chişinău este cercetat penal pentru trafic de influenţă. Cel care la denunţat a povestit ofiţerilor CNA că acesta i-a promis în schimbul unei sume de bani, că poate influenţa persoane publice.
Avocatul, primind banii în sumă de 250 de euro, trebuia să întoarcă unui client de-al său un permis de conducere ridicat de poliţie şi să-i şteargă informaţiile din baza de date, deoarece acesta a fost privat de dreptul de a şofa.
Bănuitul a fost reţinut în flagrant în momentul primirii primei tranşe de 150 euro din suma extorcată. Acum el se află pentru 72 de ore în izolatorul CNA.
Dacă va fi găsit vinovat, avocatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă de până la 80.000 de lei