Un babuin a răpit un pui de leu și a început să-l îngrijească ca și cum ar fi al său (VIDEO)
Un babuin a răpit un pui de leu și l-a urcat într-un copac, unde a început să-l curețe, arătând o latură maternă rar întâlnită, povestește Kurt Schultz, directorul unei firme care organizează excursii safari în parcul național Kruger din Africa de Sud, scrie digi24.ro.
"În timp ce conduceam pe un drum în apropiere de Skukuza am dat de un grup mare de babuini care se agitau. Era ceva destul de obișnuit dimineța, însă părea că toată atenția era îndreptată către un babuin anume. Am petrecut ceva timp la fața locului și mi s-a spus că ar fi un pui de leu", povestește acesta pe site-ul companiei Kurt Safari.
După ce a așteptat o perioadă, Schultz a spus că a apărut un babuin alături de un pui de leu despre care se credea că este mort. În acea zonă leoparzii și leii obișnuiesc să-și ascundă puii. Babuinul a trecut strada, apoi a urcat într-o copac când a observat că puiul de leu era viu. Babuinul a fost văzut în timp ce curăța puiul de leu ca și când ar fi făcut parte din grupul său, comportament specific femelelor de babuin.
Restul grupului s-a liniștit și a acceptat prezența puiului de leu, iar babuinul a continuat să-l îngrijească și să-l curețe.
Kurt Schultz spune că puiul de leu nu părea rănit, însă putea să aibă răni interne pentru că grupul se entuziasmase la apariția lui și se băteau pentru el. Totodată, acesta spune că părea că puiul de leu începe să sufere de deshidratare.
Schultz estimează că puiul de leu are mici șanse de supraviețuire. Grupul de babuini era mare și un leu nu ar fi putut să-l recupereze. Totodată, acesta va reprezenta un pericol pentru babuini dacă va crește.
Kurt Schultz spune că în cei 20 de ani de când se află în Parcul național Kruger a văzut pui de leu și leopard uciși de către babuini, însă niciodată nu a văzut un babuin care să îngrijească și să acorde atât de multă atenție unui pui de leu.