Un băiat de 17 ani din Anglia, care a dispărut în Spania în 2017, în timp ce era în vacanță cu familia lui, a fost găsit în Franța, spun autoritățile, notează Digi24.ro.
Alex Batty, a fost găsit în orașul Revel, la est de Toulouse, miercuri dimineața devreme. În urmă cu șase ani, Alex, pe atunci în vârstă de 11 ani, a dispărut, în timp ce era în vacanță cu mama și bunicul său în Spania. O sursă din poliție a declarat pentru BBC că Alex a fost dus la secția de poliție de un șofer care era îngrijorat.
Băiatul ar fi explicat că se află în Franța de doi ani. Din primele informații, starea lui de sănătate este bună, nefiind rănit.