Un băieţel a venit pe lume în ambulanţă. Nașterea a decurs fără complicații
sursa foto: publika.md
Un bebeluş de aproximativ 3 kilograme a venit pe lume în ambulanţă. Potrivit Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, micuţul a venit pe lume în această dimineaţă, într-o localitate din Anenii Noi.
Tânăra de 20 de ani, fiind la cea de-a doua sarcină, prezenta simptome de debut al nașterii. CNAMUP a constatat că femeia era în a 38-39 săptămâni.
Astfel, în timpul deplasării la spital, nașterea a survenit spontan, iar venirea pe lume a nou-născutului a fost asistată în ambulanță.
"Datorită asistenței medicale calificate acordate la timp de membrii echipei SAMU Anenii Noi, nașterea a decurs fără complicații. Femeia a adus pe lume un băiețel sănătos cu scorul Apgar de 8 puncte și cu o greutate de aproximativ 3 kilograme", menţionează Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Ulterior, mama şi micuţul, au fost transportați în stare satisfăcătoare la Institutul Mamei și Copilului din municipiul Chișinău, pentru îngrijiri medicale corespunzătoare în condiții de spital.