Un băieţel de 3 ani a devenit cel mai tânăr membru al Mensa (VIDEO)
Un băieţel în vârstă de 3 ani a devenit cel mai tânăr membru al Mensa, organizaţia dedicată persoanelor cu cel mai mare IQ din lume, arată CNN.
Muhammad Haryz Nadzim a fost invitat să facă parte din Mensa după ce a avut o întâlnire cu un psiholog şi a obţinut un punctaj de 142 la testul IQ Stanford-Binet, a povestit mama micuţului în vârstă de 3 ani, Nur Anira Asyikin.
"Felicitări lui Haryz cu ocazia invitaţiei de a intra în Mensa", a declarat John Stevenage, liderul organizaţiei Mensa în Marea Britanie.
Pentru a deveni membru al organizaţiei, o persoană trebuie să obţină un calificativ care să îl plaseze între primele două procente ale celor care au susţinut teste speciale de stabilire a indicelui IQ.
În mod normal testele Mensa IQ sunt concepute pentru copii şi adulţi de peste 10 ani şi jumătate. Pentru copiii mai mici este nevoie de evaluarea unui psiholog specializat.
Testul combină cunoştinţe de matematică, lectură, probe de memorie şi de gândire logică.
"E un copil de trei ani obişnuit”, a spus mama lui Haryz Nadzim, ”îi place să picteze, să citească, orice are legătură cu artele şi meşteşugurile. Îi place să se joace cu Lego şi plastilină Play-Doh”.
Copilul provine dintr-o familie malaeziană, părinţii săi Anira şi Mohd fiind stabiliţi Marea Britanie, potrivit descopera.ro