Un băieţel de 9 ani din SUA şi-a salvat de la înec surioara de 2 ani
Embed:
Are doar nouă ani, dar a devenit un erou. Este vorba despre un băieţel din Statele Unite, care şi-a salvat de la moarte sora de doi ani. Tristan Saghin şi-a găsit duminică surioara plutind fără cunoştinţă în piscina bunicii.
În timp ce mama şi mătuşa lui Tristan, şocate, strigau după ajutor, băieţelul a început să-i facă surioarei compresii toracice şi respiraţie gură la gură. Fetiţa a început să respire normal, iar la puţin timp a ajuns şi salvarea care a dus-o la spital.
Tristan a declarat reporterilor că îşi iubeşte foarte mult surioara şi că a învăţat tehnicile de acordare a primului ajutor de la televizor.