Un bărbat a devenit multimilionar peste noapte, după ce a câştigat la loteria Euromilions
Un bărbat din Marea Britanie a devenit multimilionar peste noapte, după ce a câştigat la loteria Euromilions. Acesta şi-a cumpărat un bilet norocos, care i-a adus un câştig de 105 milioane de lire sterline, echivalentul a aproape 123 de milioane de euro. Steve Thomson a devenit astfel al nouălea cel mai mare învingător din istoria loteriei din Marea Britanie.
Steve Thomson, în vârstă de 42 de ani, este căsătorit şi are trei copii. Împreună cu familia sa, bărbatul locuieşte într-o casă mică din Sussex. El lucrează în construcţii, iar soţia este vânzătoare. Bărbatul povesteşte că şi-a verificat biletul la loterie doar pentru că un coleg de-al său întârzia la serviciu. S-a întâmplat la trei zile după tragerea la sorţi. Thomson îşi aminteşte vag momentul în care şi-a dat seama că este câştigătorul jackpot-ului pentru că emoţiile l-au copleşit. Acum, bărbatul se gândeşte cum să cheltuie banii şi să îndeplinească poftele familiei sale, pentru care vrea să cumpere o casă mai mare.
"Copilul meu cel mai mare m-a întrebat dacă poate avea propria cameră. I-am răspuns că nu e nicio problemă şi că o poate primi. Celălalt copil de zece ani m-a întrebat dacă îi pot cumpăra o maşină Tesla. I-am spus că nu are nicio şansă să primească acest automobil", a menţionat Steve Thomson, câştigător la loterie.
Soţia lui Steve, care este din Slovacia, se bucură că acum îşi va putea vizita mai des rudele. Chiar dacă acum este foarte bogat, bărbatul spune că va continua să lucreze, cel puţin va duce până la capăt proiectele pe care le-a început. Steve Thomson este a patra persoană din Marea Britanie care a câştigat, în acest an, un jackpot la loteria Euromilions.