Un bărbat a fost omorât de viitoarea soacră. Femeia ar fi încercat să-și apere fiica
foto: libertatea.ro
Un bărbat de 39 de ani din județul Argeș a fost ucis de cea care ar fi trebuit să-i devină soacră. Tragedia s-a produs, duminică noaptea, în comuna Valea Iașului, scrie libertatea.ro.
Din primele informații rezultă că bărbatul s-a întors acasă în toiul nopții și a început să-și amenințe iubita și pe mama acesteia cu cuțitul. Femeia mai în vârstă i-a luat arma și l-a înjunghiat la rândul ei. Bărbatul a fost transportat la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru el și au constatat ulterior decesul.
Polițiștii din Argeș au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei. Bărbatul de 39 de ani și cea care urma să-i devină soție au împreună un copil.
- Un bărbat din Capitală, reținut pentru furtul unui telefon. Ce pedeapsă riscă (VIDEO)
- Un bărbat a dat o petrecere pentru a anunța că iubita îl înșală cu cel mai bun prieten al său (VIDEO)
- CRIMĂ de Ziua Îndrăgostiţilor într-un sat din Donduşeni. Un bărbat, găsit fără suflare, cu semne de moarte violentă