Un bărbat a fost găsit inconștient pe o stradă din Bălți. Incidentul a avut loc vineri, în jurul 18.00.
Bărbatul a fost descoperit întâmplător de carabinieri, în timpul serviciului de menținere a ordinii publice pe una din străzile orașului. Aceștia au observat o persoană, aflată la sol fără cunoștință.
Ei s-au apropiat pentru a-i acorda primul ajutor, totodată, solicitând la fața locului o ambulanță. La scurt timp, persoana a fost preluată și transportată la Spitalul Clinic din municipiul Bălți.
În context, oamenii legii îndeamnă cetățenii să fie receptivi și să nu ezite să acorde ajutor oamenilor aflați în dificultate.