Un bărbat a murit după ce a căzut zeci de metri de pe o stâncă în Cheile Bicazului
Salvamontiștii au reușit să recupereze un schior care fusese dat dispărut de prieteni, în județul Vâlcea. Nu au mai putut însă salva un bărbat care a căzut zeci de metri de pe o stâncă, în Cheile Bicazului.
Trupul bărbatului de 37 de ani a fost recuperat de pe munte.
Sabin Cornoiu, salvamontist: "Singura variantă a fost să se intervină cu sistem special de tracțiune, au ridicat victima cei 70-80 de metri până în vârful muntelui și de acolo au coborât-o și au predat-o serviciului IML. Nu știm cauzele căderii".
Salvamontiștii au avut alte zeci de intervenții pe parcursul zilei, în mai multe zone din țară. Misiunile au fost îngreunate și de condițiile meteo nefavorabile. Echipajele de la Salvamont Voineasa au căutat ore în șir, pe un viscol puternic, un schior dat dispărut pe domeniul Transalpina.
E întuneric, e viscol, în zonă sunt condiții de stat la gura sobei, nu de căutat nimic pe munte".
O acțiune de salvare s-a desfășurat și în masivul Cozia. Câțiva turiști care au rămas înzăpeziți pe un drum care era închis circulației au fost salvați sâmbătă seară de salvamontiști. Pentru scoaterea din zăpadă a mașinilor au intervenit salvamontiști din Vâlcea și Brezoi. Turiștii au fost coborâți în siguranță, la poalele muntelui.