Un bărbat arestat în cazul furtului dosarului medical a lui Michael Schumacher a fost găsit SPÂNZURAT
Un bărbat acuzat de implicare în furtul dosarului medical al lui Michael Schumacher a fost găsit spânzurat în celula sa la Zurich, la o zi după reținere, conform unui comunicat al Ministerului Public elvețian, scrie realitatea.net.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, era un angajat al serviciului de ambulanță aeriană Rega, care a organizat transportul din Franța în Elveția al multiplului campion de Formula 1, victima unui accident de schi în Alpii Francezi, la sfârșitul anului trecut.
Spitalul din Grenoble, unde a fost internat Michael Schumacher timp de 6 luni, a făcut plângere pentru furtul dosarului medical al acestuia, după transferul pilotului în vârstă de 45 de ani la o clinică din Lausanne, la jumătatea lunii iunie.
Conform presei germane, "vânzătorul" acestor documente ar fi solicitat 60.000 franci elvețieni (48.000 de euro) ziarelor cărora le-a propus documentele.