Un bărbat arestat pentru viol spune că nu-și mai amintește ce a făcut, pentru că a băut 20 de litri de vin
Un român de 40 de ani a fost arestat în Italia, la Cuneo, la câteva zile după ce ar fi violat o femeie într-un parc din oraș. Bărbatul nu confirmă, dar nici nu neagă fapta, spunându-le anchetatorilor că pur și simplu nu-și mai amintește nimic din ce a făcut în ziua respectivă, pentru că băuse 20 de litri de vin.
„Nu-mi amintesc nimic din acea după-amiază. Eram foarte beat, pentru că băusem mult: vreo douăzeci de litri de vin în ultimele două zile”, a spus românul la audieri, potrivit La Stampa, citează digi24.ro.
Bărbatul este suspectat că a violat o femeie în vârstă într-un parc din oraș, pe 11 septembrie. Fapta s-a petrecut în jurul orei 18:00, când femeia ieșise în parc să-și plimbe câinele. Un bărbat care mergea cu bicicleta s-a oprit lângă ea, a început să-i vobească, după care a târât-o la marginea pistei de biciclete, unde a agresat-o sexual. Victima a încercat să se elibereze și a strigat după ajutor, însă în zona respectivă nu se mai aflau alți oameni.
După agresiune, bărbatul a dispărut cu bicicleta din parc, iar femeia a reușit să alerteze autoritățile. A fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale.
Ulterior, în baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, anchetatorii l-au identificat pe român. Acesta spune că nu-și mai amintește ce a făcut, pentru că băuse foarte mult. Într-adevăr, polițiștii i-au găsit în casă zeci de sticle goale de vin, însă medicii spun că acesta nu avea cum să consume atât de mult alcool într-un timp atât de scurt șă apoi să fie capabil de fapta pe care a comis-o.
Bărbatul, care se află acum în arest, a mai avut recent probleme cu poliția, după o altercație cu un funcționar public și după ce a amenințat că aruncă în aer locuința fostei soții, de care s-a despărțit de curând.