Un bărbat, condamnat la 10 ani de închisoare: A trimis la prostituție două moldovence în Emiratele Arabe Unite
Un bărbat a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane. Acesta a recrutat două cetățene ale Republicii Moldovași le-a promis de lucru în Emiratele Arabe Unite.
Faptele condamnatului au fost comise în perioada noiembrie-decembrie 2015, atunci când le-a promis victimelor, într-o cafenea, că le-ar putea organiza deplasarea și munca lor în Dubai, Emiratele Arabe Unite. În acest scop, acesta a intermediat comunicarea lor cu angajatoarea „Melisa”, care le-a promis cumpărarea biletelor de călătorie și locuințe gratuite, în camere separate.
Însă, ajunse la locul de muncă, acestea au realizat că se află în Ciprul de Nord, Turcia. – Potrivit victimelor, care aveau vârsta de 20 de ani, confuzia a avut la bază faptul că pe biletul electronic era indicat orașul, nu și țara, ceea ce le-a făcut să creadă că vor ajunge pe cale aeriană într-un oraș apropiat Dubaiului.
După ce victimele au observat că destinația este diferită, au vrut să revină la Chișinău. Însă, au fost deposedate de pașapoarte și puse la muncă chiar din prima zi.
Zilnic, acestea trebuiau să deservească a câte 7-8 clienți, de care în unele cazuri erau maltratate, fără ca administrația să intervină. Munca era în regim de 24/24, care includea și dansurile din local. Victimele nu erau lăsate să părăsească localul, iar atunci când se îndepărtau de curtea acestuia, erau strigate să revină.
Mai mult decât atât, motivul invocat de către „angajatori” pentru interdicția lor să plece acasă a fost „datoria” de câteva mii de euro pe care victimele ar fi acumulat-o, atunci când aceștia „le-au cumpărat” de la prestatorul din Chișinău.
Deși ultimul le-a promis un salariu de 10.000 euro lunar, una din victime s-a ales cu suma de 9.000 euro pentru perioada de 6 luni, iar altă victimă a revenit la Chișinău fără niciun ban, așa cum suma câștigată a fost direcționată pentru acoperirea datoriei inventate.
Potrivit victimelor, acestea au fost nevoite să accepte propunerea de a munci în străinătate din motive financiare: în cazul unei victime, tatăl îi decedase, iar cei patru frați din familie erau într-o situație precară; în cazul celei de-a doua victime, ambii părinți erau bolnavi, iar ea a vrut să-i ajute pe ei și pe fratele mai mic. La solicitarea procurorului PCCOCS, Curtea de Apel Chișinău a dispus ca condamnatul să-i ofere fiecărei victime a câte 50.000 lei în calitate de prejudiciu moral.
Condamnatul are vârsta de 34 de ani și a fost anterior condamnat pentru tâlhărie și organizarea migrației ilegale.