Un bărbat de 39 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de comiterea unui omor la Edineț
Un bărbat de 39 de ani, originar din Azerbaidjan, este suspectat de comiterea unui omor la Edineț.
Joi, 30 iunie, în jurul orei 22.00, poliția a fost sesizată de un bărbat din aceeași localitate, care a comunicat că în casa în care locuiește l-ar fi depistat la podea cu plăgi de cuțit în regiunea pieptului pe unul dintre locatari.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că locuința respectivă, era închiriată de patru bărbați cu vârste cuprinse între 39 și 54 de ani, toți originari din Azerbaidjan. Preliminar, s-a constatat că, între victima de 54 de ani și unul dintre conaționalii săi, un bărbat de 39 de ani, s-ar fi iscat un conflict, în urma căruia bărbatul de 39 de ani i-ar fi aplicat victimei lovituri cu un cuțit în regiunea pieptului, după care a plecat într-o direcție necunoscută.
La scurt timp, suspectul a fost depistat în orașul Rîșcani. Ulterior acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat. Asemenea infracțiune se pedepește cu privațiune de libertate de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.