Un bărbat în vârstă de 59 de ani care a încercat să se ascundă de incendiul din Australia adăpostindu-se într-un rezervor cu apă a murit din pricina arsurilor.
Omul s-a băgat în respectivul recipient plin cu apă, dar, din cauza căldurii, apa a început să fiarbă și a suferit răni grave. El a fost găsit pe 7 noiembrie și a fost transportat la spital, dar pe 29 decembrie a murit, a notat ninenews.com.au.
Un alt bărbat, tot în vârstă de 59 de ani, din Adelaide, a încercat să pozeze în victimă a incendiilor de vegetație pentru a primi ajutoarele care le revin sinistraților. S-a dovedit însă că focul nu l-a afectat în niciun fel, astfel că a fost dat pe mâna judecătorilor.