Un bărbat din Băcioi și-a împușcat soția în timp ce copiii dormeau în casă. Femeia a ajuns în stare gravă la spital
O femeie de 40 de ani a ajuns la spital, după ce a fost împușcată în picior de soțul ei. Potrivit poliției, incidentul a avut loc în dimineața de 20 ianuarie, în comuna Băcioi, Chișinău.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției. Victima a comunicat forțelor de ordine că, au sărbătorit ziua copiilor, iar după ce au plecat oaspeții, între ea și soț s-a iscat un conflict. Ulterior, bărbatul fiind în stare de ebrietate a luat din seif arma pe care o deținea legal și a început să o amenințe, după care a efectuat o împușcătură. Glontele a rănit-o în picior.
Totodată, femeia a relatat că soțul fiind cu arma în mână, a ieșit din casă, a urcat în automobilul s-a deplasat într-o direcție necunoscută. Femeia a fost preluată de ambulanță și transportată la spital.
Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru violență în familie. Arma din care a tras a fost ridicată.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Conform legislației, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani.