Un bărbat din Capitală a fost amendat după ce a sunat la 112 şi a anunţat că inspectorii de patrulare sunt beţi
Un locuitor al Capitalei s-a ales cu o amendă de 800 de lei după ce a sunat la 112 şi a anunţat că inspectorii care patrulau pe strada Renaşterii din Capitală, ar fi în stare de ebrietate.
"În urma apelului, un alt echipaj s-a deplasat la fața locului și au condus bărbatul, dar și inspectorii la Brigada de Patrulare a INP. Aceștia au fost supuși testului de alcoolemie Drager.
În rezultat, s-a dovedit că inspectorii de patrulare nu erau în stare de ebrietatea, având 0,00 mg/l în aerul expirat, iar bărbatul având 0,58 mg/l alcool.
Astfel, persoana care intenționat a făcut chemarea falsă a fost sancționată conform legislației în vigoare cu o amendă în sumă de 800 lei.
Inspectoratul Național de Patrulare aduce la cunoștința tuturor cetățenilor că apelurile intenționate false a serviciilor specializate se sancționează conform codului contravențional art. 342 cu amendă de la 600 la 1.500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore", se arată în comunicatul emis de Inspectoratul Naţional de Patrulare.