Un bărbat din Căuşeni va fi castrat chimic, pentru că şi-a violat de mai multe ori fiica minoră
Embed:
Un bărbat de 35 de ani din Căuşeni a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru viol. Totodată, oamenii legii au dispus şi aplicarea măsurii de siguranţă, castrarea chimică a inculpatului.
Bărbatul, fiind în stare de ebrietate, şi-a violat de mai multe ori fiica minoră de 11 ani. Cazul a ajuns în vizorul poliţiei, după ce victima a povestit unei rude şi mamei sale despre cele întâmplate.
Potrivit Procuraturii Generale, acţiunile violente cu caracter sexual au avut loc în anul 2012 şi 2013. Sentinţa, pronunţată la Căuşeni, este cu drept de atac conform prevederilor legi.