Un bărbat din Chişinău, suspectat pentru că organiza și întreținea spelunci destinate consumului de droguri. Ce riscă (VIDEO)
Un bărbat de 41 de ani din Chişinău a fost reținut, fiind suspectat de organizarea și întreținerea speluncilor pentru consumul drogurilor sau etnobotanicelor. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore şi riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 4 ani.
Polițiștii din Capitală spun că au intrat în posesia unei informații operative, precum că într-un apartament de pe strada Călărași este organizată o speluncă de consum de droguri.
Potrivit poliţiei au fost dispuse mai multe măsuri speciale de investigație, iar proprietarul a fost documentat timp de o lună, ulterior fiind efectuată o percheziție autorizată în apartament.
Oamenii legii mai spun că la faţa locului au depistat și ridicat mai multe aparate artizanale destinate consumului de droguri și pachețele de tip zip-lock în interior cu substanțe narcotice de tip PVP. La fel, în apartament au fost depistate 4 persoane, femei și bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, vizibil în stare de ebrietate narcotică.
Probele depistate au fost ridicate pentru a fi efectuate expertizele specializate. Pe acest caz s-a iniţiat urmărire penală pentru identificarea altor complici în comercializarea drogurilor.