Un bărbat din Ermoclia și-a văzut concubina cu un consătean. Ce a urmat te va uimi
Şi-a prins femeia cu un vecin şi a vrut să-şi facă dreptate. Este isprava unui bărbat din satul Ermoclia care, a fost la un pas de tragedie.
Îndreptându-se spre casă, acesta şi-a văzut concubina la miezul nopţii împreună cu un consătean de-a lui.
Șocat de cele văzute, făptaşul şi-a luat puşca de vânătoare de acasă şi a tras în roţile maşinii.
"Poliția din Ştefan Vodă a fost alertata în jurul orei 01:00 de un locuitor al satului Ermoclia care a comunicat ca ar fi fost efectuata o împușcătură in direcția automobilului vecinului său. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că arma din care a fost efectuata împuşcătura era deţinută ilegal. Făptuitorul a fost reținut pentru 72 de ore şi riscă să fie cercetat penal pentru tentativă de omor", a spus ofițerul de presă al IP Ștefan Vodă, Silvia Vetcu.
De asemenea, agresorul a stricat şi parbrizul automobilului. Pentru a ascunde fapta, bărbatul şi-a aruncat arma în iazul din localitate.
În urma incidentului, bărbatul care se afla în maşină cu concubina agresorului, în vârstă de 29 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cei doi soţi cresc împreună doi copii.
- Dispariţie misterioasă: Un bărbat din Hâncești a pornit de la Moscova la Chişinău, însă nu a mai ajuns acasă (VIDEO)
- TRAGEDIE în satul Maximovca, Anenii Noi. Un bărbat A ARS DE VIU în propria locuinţă
- "E o tragedie, nu o excursie": Un ministru italian, CRITICAT DUR după ce a postat un selfie cu zâmbetul până la urechi de la zonele afectate de inundaţii
- Motivul e HALUCINANT! De ce un bărbat și-a violat mama și soacra