Un bărbat din Glodeni, care și-a ÎNJUNGHIAT amicul de pahar, pe banca acuzaţiilor. Ce pedeapsă riscă
Un bărbat din Glodeni riscă să fie condamnat la 10 ani de închisoare pentru că şi-a înjunghiat amicul de pahar. Urmărirea penală în privinţa învinuitului a fost expediată în instanța de judecată.
Astfel, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, acuzatul în vârstă de 48 de ani, la data de 21 noiembrie 2023, aproximativ pe la orele 16:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, aflându-se la domiciliul său amplasat într-un sat din raionul Glodeni, în timpul consumului băuturilor spirtoase în compania a doi bărbați, pe fundalul unei cerți subit apărute între învinuit și unul din bărbați, a luat de pe masa din odaia unde se aflau, un cuțit de bucătărie cu care a înjunghiat victima în regiunea abdomenului. După incident, victima a fugit de la fața locului.
Ulterior, victima a fost transportată la Spitalul Raional Glodeni.
"În urma atacului, partea vătămată a suferit conform concluziilor raportului de expertiză judiciară medico-legală leziuni corporale sub formă de plagă, tăiat-înțepată a peretelui abdominal anterior, penetrantă în cavitatea peritoneală, cu lezarea intestinului cec și subțire, ce s-a complicat cu hemoperitoneum (circa 500 ml). Leziunile prezintă pericol pentru viață și, în baza acestui criteriu, se califică ca vătămare gravă a integrității corporale sau sănătății", transmite Procuratura Generală (PG).
De menţionat că învinuitul nu este la prima abatere de ordin penal.
La 30 noiembrie 2023, cauza penală a fost remisă la Judecătoria Drochia, sediul Glodeni, pentru examinare în fond.