Un bărbat din Nisporeni, pe banca acuzaţilor. A vrut să treacă frontiera cu peste 8 kg de marijuana
Foto: ziare.com
Un locuitor al raionului Nisporeni a încercat să treacă frontiera de stat cu peste 8 kg de marijuana, acţiunile acestuia fiind curmate de oamenii legii.
Potrivit procurorilor, luna trecută, inculpatul a ascuns în barele de protecţie a automobilului substanţe narcotice, după care a încercat să treacă frontiera prin postul vamal Leuşeni – Albiţa.
În urma controlului, vameşii au depistat în vehiculul pe care îl conducea 8,88 kg de marijuana.
Actualmente, inculpatul, în vârstă de 32 de ani, are măsura preventivă – arestul la domiciliu.
Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală instanţei de judecată. Dacă va fi recunoscut vinovat, bărbatul riscă până la 15 ani de închisoare.
frontieră de Stat, inculpat, instanța de judecată, marijuana, procurori, substanţe narcoticetoate TAG-urile
Social
Social